Ucrainecele care au supraviețuit torturilor din închisorile rusești au transformat durerea în motivație și se întorc pe front mai hotărâte ca niciodată pentru a continua lupta împotriva invaziei ruse, potrivit The Telegraph.
Mărturii cutremurătoare din captivitate au fost oferite de femei ca Snijana Ostapenko, o tânără de 23 de ani care a stat 5 luni în închisoare. Snijana a fost capturată în Mariupol și a trăit momente de groază în timpul detenției, inclusiv bătăi, lipsa îngrijirilor medicale și umilințe de neimaginat. În ciuda suferinței, ea a reușit să găsească forța de a lupta și se află acum pe front, hotărâtă să se răzbune pentru ce i-au făcut rușii ei și țării sale.
”Înainte să fiu luată prizonieră, eram furioasă pe ruși. Acum, ceea ce simt este ură adevărată și dorința de a mă răzbuna pentru ce ne-au făcut nouă și țării noastre”, povestește Snijana.
Ea mărturisește că suferința sa a devenit un „combustibil” pentru lupta ei și că nu va lăsa invadatorii să câștige.
Snijana și alte femei care au trecut prin captivitatea rusă se întorc pe front, gata să lupte pentru o cauză mai mare decât ele însele. De asemenea, Valentina Zubko, o asistentă medicală de 32 de ani, care a fost și ea capturată în timpul asediului din Mariupol, ajută acum soldații ucraineni răniți. Valentina îngrijește victimele celor mai grave răni, iar unii dintre pacienți sunt fost prizonieri ai rușilor, care poartă traume fizice și psihologice profunde.
”Bărbații care ajung la noi sunt piele și os. Vedem cele mai grave cazuri din toată țara. Muncim fără oprire, dar în război sacrificiul este inevitabil”, afirmă Valentina. Ea recunoaște imediat pacienții care au fost prizonieri din cauza gesturilor reflexe ale acestora, ca menținerea mâinilor la spate, după ce au fost ținuți mult timp în cătușe.
Manipulați psihologic, prizonierii au fost condiționați să creadă că nu mai au nicio valoare. „Li s-a spus zilnic că nu mai sunt de folos nimănui. După ani de captivitate, încep să creadă asta”, spune Valentina, care recunoaște durerile și tristețea acelor soldați și le oferă tot ajutorul pentru a depăși traumele.
Războiul continuă, iar aceste femei sunt hotărâte să nu se lase doborâte de experiențele lor. Snijana Ostapenko afirmă că vrea să ajute alți soldați răniți, spunându-le:
”Muncesc și mă lupt pentru ei. Vreau să fiu aici, în uniforma mea, ca să-mi pot întâmpina camarazii când vor fi eliberați.” Ea visează, într-o zi, să se întoarcă la Mariupol nu pentru a lupta, ci pentru a „planta flori”.
Aceste femei sunt un exemplu de reziliență și determinare în fața unor experiențe inumane. Ele continuă să lupte nu doar pentru ele, ci și pentru toți cei care au fost prizonieri și au suferit torturi în închisorile rusesti.
Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile
