Planul Marshall – 78 de ani! La 5 iunie 1947, la Harvard era propus un plan de reconstrucție economică a Europei devastate de Al Doilea Război Mondial.
Inițiatorul său era Secretarul de Stat american, Generalul George G. Marshall
La 5 iunie 2024, se împlinesc 78 de ani de la momentul lansării oficiale Planului Marshall. Acel plan a fost o inovație deosebită care se predă și azi în marile universități. Toată lumea i-a spus plan de reconstrucție economică postbelică, dar a fost mai mult de atât.
Planul Marshall – origine
Planul Marshall este rezultatul unor acțiuni derulate cu cel puțin un an mai înainte. Trezoreria Americană dorea să știe de ce URSS nu susținea efortul Băncii Mondiale și FMI, instituții create după acordurile de la Dumbarton Oaks ș Bretton Woods. Atunci, ambasadorul american la Moscova Averell Harimann l-a însărcinat pe tânărul secretar al Ambasadei George F. Kennan să ofere o analiză documentată. Acesta a redactat o analiză esențială, trimisă la 22 februarie 1946, căreia i s-a spus Telegrama cea Lungă.
Pe scurt, diplomatul american spunea niște adevăruri esențiale: sovieticii merg doar pe contre în relația cu Occidentul, consideră că trebuie să lupte contra capitalismului, îi disprețuiesc pe marxiștii occidentali (Școala de la Fankfurt regrupată în SUA) și vor căuta mereu să găsească suporteri utili.
Ce deosebește Planul Marshall de un PNRR?
Planul Marshall în niciun caz nu poate fi similar acestor Planuri Naționale de Redresare și Reziliență din era post-Covid 19. Statele vest-europene invitate la Conferința de la Paris din 19 iunie 1947 au fost de acord, cele din Blocul de Est au aflat de la Radio Moscova că guvernele lor au refuzat Planul Marshall! Adică nici nu s-au mai obosit consilierii sovietici să impună guvernelor respingerea planului! Practic, statele vest-europene nu veneau cu proiecte la organismele de finanțare, cu strategii, nici nu o puteau face, pentru că valutele lor erau la pământ, iar, de exemplu, Germania și Berlinul încă erau împărțite în câte patru zone de ocupație.
Planul Marshall a fost unic pentru că el aducea investiții concrete americane. Adică se construiau fabrici de care era nevoie: industrie grea, industrie militară, industrie ușoară, constructoare de mașini, piese, subansamble, tehnică feroviară, autoturisme, Americanii investeau în reparații, reconstrucție, resursa umană care era locală, ofereau salariile. Guvernele beneficiare nu primeau nici măcar un dolar direct. Planul Marshall a prevăzut termenul până la care guvernul american își scotea investiția, apoi fabricile treceau în controlul guvernelor gazdă.
Unicitatea acestui mare plan economic
Investiția era amortizată prin faptul că americanii asigurau piața de desfacere a produselor fabricate, prin contractarea producției. Rata de rambursare era surplusul rămas după ce se achitau prețul materiei prime, facturile la utilități și se plăteau salariile. Materiile prime erau aduse la prețuri mici, preferențiale pentru noua infrastructură industrială. Așa, industria și economia vest-europene s-au refăcut și, după cel puțin un deceniu, au prosperat.
Inovația planului era că se alesese un curs de schimb între dolar și monedele naționale vest-europene avantajos, de dinainte de război. Asta era foarte bine pentru că valutele erau gâtuite de inflație, iar marca germană era practic 0. Așadar, americanii au ajutat economiile occidentale să își revină cât timp monedele lor erau tratate cu respect și nu cu prăpastia reală dintre acestea și dolarul american.
Sursă expresspress.ro
